Dictionar de blogging: de la A-lister la piscotar

Cred ca aveam vreo 15-16 ani, poate chiar 17, pula mea, cand am citit intr-un FHM ca nu-stiu-ce blog este un blog foarte smecher, asa ca imediat ce am prins o conexiune la internet am intrat pe el. A fost prima interactiune cu zona asta de internet si nu a fost deloc neplacuta, din contra. Am descoperit ca in spatele unor domenii gratis (weblog, wordpress, blogspot) stau oameni care discuta teme de interes general, deseori filtrate prin prisma propriilor experiente, formand o adevarata comunitate bazata pe schimbul de informatie si analiza acesteia sub cele mai felurite aspecte. Existau bloggeri politici, culinari, sportivi, scriitori, insa din punctul meu de vedere toti erau filosofi, ganditori. Bineinteles ca existau si prosti si antipatici, insa prostii aveau tagma lor de care restul radea in barba in timp ce le explica inca o data de ce USL e penibil incercand sa il dea jos pe Basescu. Sau orice altceva. Existau discutii aprinse, atitudini arogante si pozitii de autosuficienta, insa totdeauna exista o limita - oamenii acceptau ca nu pot schimba perceptia celuilalt asupra problemei discutate si rar de tot vedeai giboni care iti retezau dreptul la exprimare. De obicei gibonii mentionati erau A-listerii, bloggerii care aveau atat de mult trafic incat puteau face bani din ad-sense sau vanzare de reclame. Bloggeri care captau atentia pulimii in timp ce greii blogosferei radeau in barba "ala face bani din blog, ce ratat!". Pentru ca bloggingul era vazut ca o pasiune, nu ca o sursa de bani. Pentru ca bloggerii erau bloggeri si nu se credeau jurnalisti, ci stiu ca sunt doar analisti si observatori. Pentru ca totusi aroganta avea limite si parca toata lumea stia ce e ala bun simt. 

Apoi si-au dat seama publicitarii cu diplome fabricate pe bancile studiourilor de videochat ca bloggingul poate fi o nisa a publicitatii foarte productiva. Si au aparut advertorialele. Tot mai multe articole de pe blogurile mioritice nu mai erau articole, ci reclame de-a dreptul teleshopping. Oamenii care nu faceau limita dintre pasiune si ocupatie au inceput sa investeasca in bloguri. Hai un domeniu, hai un host mai bun, hai o adresa de email si deja trebuiau sa amortizeze cumva golurile din buzunar. A-listerii erau smecheri, deja aveau domeniu propriu si incepusera sa scrie si prin presa. Astia micii se pizdeau prin "concursuri de blogging" cu nume fanteziste in care 20 de branduri le cereau 500 de advertoriale in 4 saptamani pentru cateva produse amarate. Deja nu mai existau grei in blogging, nisa de mijloc se disipase in social media unde e mai la indemana comunicarea, A-listerii erau in presa scrisa, la tv, in social media si pe blog in acelasi timp, iar bloggerii de advertoriale incercau sa devina si ei relevanti.

Problema nu este problema decat din prisma faptului ca bloggingul a devenit meserie intre timp, nu mai este o simpla pasiune. La fel cum gamingul a devenit sport, nu mai e doar o metoda de relaxare. Si cand esti platit, fie si cu o maslina, pentru ceva produs de tine incepi sa te minti ca tu esti acel produs. Si astfel a disparut bariera dintre viata sociala si social media, dintre blogger si blog, dintre producator si produs. Practic, pestii au devenit curve si s-au convins ca le place sa se futa, dar adora cand sunt platiti pentru asta. 

Asa se face ca acum aproape orice blog este o extensie a unui trust de presa sau a unei agentii de publicitate (la fel cum si alea doua sunt de obicei mana in mana). Orice blogger incearca sa iti vanda o carte scrisa de bloggerul respectiv, o emisiune la care lucreaza ala, o masca de par pe care o foloseste bloggerul, un voucher de reducere de black friday sau orice cacat gaseste bloggerul respectiv de vandut. Care blogger spune blogger mandru, cu emfaza, de parca ar spune doctor in drept si psihologie, scriitor, filosof si jurnalist in acelasi timp, nu de parca ar spune parerist. Toti analfabetii puerili platiti cu doua scovergi pentru articole proaste se cred maestrii ai cuvantului, sensei ai literaturii si detinatori ai adevarului suprem, uitand ca-s doar niste milogi incapabili de a produce bani altcumva. Si lucrul asta degradeaza calitatea cuvantului. Tocmai d-aia principala replica pe care o primesti cand ii spui unuia ca scrie prost, gresit, gandeste alterat sau pur si simplu e fals o sa fie "da ce, ba, ma platesti tu sa scriu?". Si cand vei primi replica asta vei stii ca nu exista A-lister sau piscotar, ambele tipare fiind doua perspective asupra aceleiasi masti. Masca parvenitului care se crede mare manipulator. 

Exista totusi exceptii, oameni care inca nu si-au vandut scriitura pe un piscot. Si aia sunt ultimii bloggeri. Sau primii, depinde cum vrei tu sa privesti.