Actorii care joaca in reclame sunt cersetori enervanti.

Pfew! Baga-mi-as pula! Birtai titlul. Asta e, trebuia sa o spun simplu.

Citesc recent pe platforma publicitara care-si minte frumos clientii ca doar ii documenteaza, iQads, ca unii din publicitate s-au gandit ca nu e de ajuns ca esti in magazin, tre sa-ti bage cu japka produsul lor in cos. (link aici pentru curiosi)
Deci nu e de ajuns ca sunt super aglomerate supermarketurile, cu standuri peste standuri, raioane si pula mea, promoteri si promoterite care-ti servesc cancer la mini-portie, cu tiganci care se baga ca proastele la casa de gravide si apoi injura casierita ca de ce nu se face garantia la casa pentru aspirator, in pizda ei de vaca proasta! Cu pensionare casierite mai acre decat vanzatoarele de covrigi, cu retardati care darama sare de himalaya si isi baga pula-n munca maturatorului, cu manuitori de cutii care-si dau aere de ingineri la NASA, cu pitipoance care cantaresc clefaind din guma casoletele cu mici si cefe, cu fructe si legume imputite trecute prin mainile a noua pensionare cochete si a doi mosuleti sfrijiti, prea saraci sa-si permita o inmormantare asa ca isi prelungesc viata de pe o zi pe alta sub ochii nimanui, ca nu au nici pe dracu sa le poarte de grija, cu copii rasfatati care urla in mijlocul raionului de cosmetice la ma-sa ca ei vor pokepulanpizdamamiilorderazgaiti sub protectia sfintei montessori, cu gospodine care se vor cochete si isi plimba laptele si ouale pe langa vopselele de par si unghii, cu mecanici priceputi care stau 3 minute sa se decida daca azi isi iau ciucas sau timisoreana la pet de doi sau doi jumate. Baga-mi-as pula!

Un publicitar hipster cretin si lipsit de originalitate din varful tenisilor jegosi pana in varful barbii pieptanate a vazut Filantropica si si-a dat seama ca exista oameni carora le poate schimba viata: actorii aia care pica pana si castingul pentru figuratie la ochii din umbra. Asa ca s-a dus el frumusel la ei si le-a zis:
 - Hai, coaie, sa facem istorie. 
 - Cum? au zis ei cu ochii inlacrimati de foame. 
 - Pai, va place sa munciti? 
 - Nu, au raspuns ei in cor. 
 - Perfect! Pentru ca nu vreau sa munciti, vreau sa va lasi spiritul creativ sa zboare. Tu, Gigele, ce te pasioneaza? 
 - Mima, men, io nu prea pot sa tin minte versuri sau d-alea, replici.
 - Bine, Gigele. Stii ca faci cuburi d-alea imaginare pe langa tine?
 - Nu stiu, men, ca alea e grele. Io ma joc cu niste popice imaginare, dau din maini, mobilitate motrica dobandita dupa ce a citit mama pe wikipedia ca era una Montessori, da deja ne abatem de la subiect.
 - Bine, am inteles, iti limitezi avantul deoarece nu ai pic de. PERFECT!
Si l-a dus el pe Gigel sa faca pe prostu in fata raionului de bere, sa incurce circulatia, sa mareasca aglomeratia si sa convinga trei spalati pe creieri sa plece acasa cu o bere fada si lipsita de eleganta.

Pai baga-mi-as pula-n mortii ma-tii de hipster publicitar jegos si lua-ti-as barba-n varful pulii! De ce ii dai ba sperante lu Gigel ca el poate fi actor? De ce macar ii dai senzatia ca e mim, ba? Tu nu ai pic de bun simt, jegule. Ca sa nu mai spun ca ai ales cel mai scarbos tip de cersetor care putea exista. Unu care canta prost la chitara si mai si urla arogant hai, boss, da si tu 5 lei ca fac cheta sa ajung in vama. Cersetorul ala atat de prost incat nu e in stare sa inventeze o poveste frumoasa si sa ti-o prezinte cu curajul omului care nu are nimic de pierdut. Nu, prostule. Ai ales tipu ala de cersetor tiganca stridenta care-ti strica masa la mecul de la Obor cu busuiocu ei pe care ti-l baga sub nas cu japka si apoi iti cere 20 de lei pentru noroc, patroane, trai-ti-ar familia si nevasta!

despre publicitate si altele.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand vad reclame la tv, turbez. Ma cert cu televizorul ca un mos de 80 de ani care crede ca Andreea Marin chiar e inchisa in ecran si-l aude daca-i fute cateva injuraturi. Sau palme.

Asadar: femei cretine, iubiti obsedati sexual, betivi cretini, dobitoci imbuibati, dependenti de pastile, victime ale misoginismului, tocilari complexati, femei geloase, femei proaste, femei cu standarde joase, betivi amuzanti, bidinari libidinosi, iubiti obsedati sexual, soti subjugati sexual, oameni care semanati cu teo de la nimic nou, studenti flamanzi, datornici la banci, oscar si ceilalti clienti provident, purtatori de carduri goale, ganditori cu pula, mancatori de margarina CUM PULA MEA CUMPARATI CACATURILE ALEA DE PRODUSE CARE AU CACATURILE ALEA DE SPOTURI PUBLICITARE CARE VA INSULTA SI ULTIMA FARAMA DE DEMNITATE UMANA? Lasati, ba, achizitionarea brandurilor care isi fac publicitate cretina pe seama hipsterilor cretini care isi spun publicitari si indreptati-va spre alte branduri care nu va insulta demnitatea.

MANCATI, BA, SUNCA DE PRAGA VRAC, NU SUNCA SISSI CARE VA SPUNE CA SUNTETI NISTE PROASTE BULIMICE SAU SUNCA DE LA CAMPOFRIO CARE VA SPUNE CA BARBATII ADEVARATI MANANCA DOAR CARNE PROCESATA CHIMIC CU GUST DE CAUCIUC. Asta ca sa nu mai zic de crenvurstii pulii care dau halucinatii copiilor.

Terminati, ba, cu prostiile!

Am observat in ultimele 2-3 zile un trend ascendent in ceea ce priveste glumele spirtoase: ANA cu N scris invers. Ba, voi nu mai aveti pic de stil? Un betiv adevarat nu ar bea o ANA in viata lui, un adevarat machitor stie ca MONA e viata, ANA e doar un episod trecator care va fi uitat la fundul valului de spirt pana-i va iesi toata albastreala aia spalacita, lipsita de personalitate.

Inca din cele mai tulburi perioade ale civilizatiei si dezvoltarii sociale artistii au cautat si au cantat in toate artele posibile profunzimea spiritului. Cu timpul, adevarul s-a tot diluat dupa treceri repetate prin perspective diferite devenind un cocteil de senzatii si trairi, un mix de sentimente arzatoare care-ti da reset realitatii in timp ce ochii iti sunt inundati de lacrimile dureroase ale cunostintei. Orice poezie, orice poveste sau filosofie, orice religie, dogma sau crez palesc in fata unui paharel de spirt MONA. Adevarata cunoastere ii apartine omului simplu, matur in imaturitatea faptelor, consumatorul de MONA traieste cu intensitatea multiversului, lumi nebanuite nascandu-se sub asprimea arsurii pe care o resimti in momentul in care tragi o dusca sanatoasa de Adevar. Bucuria simplitatii in care se scalda spiritul unui astfel de om este incomparabil cu orice incercare de reproducere artificiala a frumusetii, cum ar fi acest adjuvant care atenteaza la locul de Intaia Spirtoasa a perfectiunii. Finetea detaliului cuprins in picatura de MONA este imperceptibila cacanarului de rand care hahaie frecandu-si egoul mic si usor de multumit in fata unui citat poptamasian de genul "daca nu ai o Claudia in viata ta nu ai nimic". Ba, terminati cu prostiile! Sunteti wannabe in cautarea MONEI si negati adevarul fiindu-va frica de propriile dorinte constienti ca va puteti autodistruge in cautarea esentialului existentei si a esentei existentiale.

#obsesii

Acest rezumat nu este disponibil. Dați clic aici pentru a vedea postarea.

Cand isi baga dracu' coada

Nu stiu altii cum sunt, da' io cand vad ace incep sa tremur. Si, daca mai si stiu ca acele ace vor intra in mine, aproape ma cac pe mine ca o pizda fricoasa.

Pe langa ace, nu-mi plac nici tepele. Povestile cu Vlad Tepes si cat de smecher era el ca tragea pe oricine in teapa mi se pareau oribile. Efectiv nelegiuitii acelor vremuri erau supusi unui regim de teroare barbar. Nu am vazut vreodata un semn de cod moral in trasul in teapa pe care-l practica Tepes si nu am inteles niciodata de ce e privit ca un erou d-asta neaos romanesc. Omul ala tragea in teapa pe oricine avea tupeu sa i se impotriveasca, in pula mea. Era un criminal nenorocit, nu un justitiar. Bine fac americanii ca il prezinta ca fiind un vampir, pacat ca nu profitam si noi din cacatul asta de legenda.

Ba, si e total de cacat cand urmeaza sa fiu intepat imediat dupa ce am luat o teapa. Si fix prin asta trec in prezent. Bine, e vina mea ca am luat teapa. Orice teapa e din vina victimei, in pula mea, ca nu am vazut pana acum niciun hipnotizator d-ala sau alt fel de magician care sa umble cu asta are, asta n-are, asta e castigatoare. Nu, in pula mea, doar cocalari cu tupeu am vazut sa umble cu tepe si jepci, nu savanti si/sau alchimisti.

Asadar, care e problema: am dat teapa unei banci acu vreo 2-3 ani. Si m-a durut in penis, nu i-am cautat si nu m-au cautat. Si saptamana trecuta am inceput sa fac injectii din proprie initiativa pentru ca m-a fortat organismul sa fac asta. Si pe urma m-am trezit ca am contul blocat de o poprire in urma unui proces de executare silita pe care l-am pierdut in iunie fara sa stiu. Acum cum pula mea sa nu am spasme cand vad asistenta ca apropie acul de curul meu cand eu am fost tras in teapa de catre sistemul asta de cacat pe care am incercat sa-l trag in teapa?

"Poezii pentru vaduve" - cica recenzie

E o carte misto.

Atat am vrut sa scriu inainte sa-mi dau seama ca ar crede unii ca vreau s-o fut pe Marcica daca scriu doar atat.

Am fost la lansarea care a avut loc la Gaudeamus, standul Herg Benet. Ca toate lansarile de la Gaudeamus a fost prost organizata si proasta per total. Voicescu nu a fost in stare sa spuna 3 cuvinte cu sens "cartea a fost scrisa de Marcica Belearta, cunoscuta si ca Marcica". Sa mori tu, Voicescule, ca ai scris romane si asta e tot ce poti? Dupa ce s-a balbait doua minute s-a impiedicat prin niste cabluri de microfon si a invitat-o pe Marcica sa vorbeasca. Vaca asta a refuzat, asa ca a inceput sa vorbeasca vaca aia de Ana Barton. Din fericire doar a citit vreo 5 poezii de-ale Marcicai (vezi, Voicescule, cum se zice?). In timp ce aia recita "mortii ma-tii, pula, fut", a trecut un dobitoc printre standuri si a strigat "rusine!". M-am uitat la el incruntat, a zis "ce pula mea va uitati, ba?", mi s-a facut frica si am fugit la Nemerovschi sa-mi dea un autograf. Mi-a dat piticu gras o carte furata peste ochi, mi-am revenit rapid si m-am dus de a facut o poza cu Marcica. I-am zis "muie ca n-ai vorbit, trebuia sa stii un speech, io asa am facut cand mi-am lansat cartea" si i-am dat cateva sfaturi despre cum sa fie poet in 2016. Apoi m-am carat.

Aseara am zis ca e cazul sa si citesc cartea daca tot am dat 17 lei pe ea. E o carte misto. Grafic adica. Vizual. Arata chiar smen (bravo, Voicescule!). Arata si mai smen daca includea ilustratiile la Afurisila, da' asta e. E o carte curata si nu ar fi trebuit sa te zgarcesti la legatura, Voicescule. E singurul lucru ieftin din toata manopera.

Poeziile sunt simple si originale, amuzante si fara mesaj. Din punctul asta de vedere au la fel de mare potentialul de a fi doar penibile la fel cum il au si pe acela de a fi geniale. Marcica e o retardata misto si se vede asta prin fiecare poezie pe care o citesti in "Poezii pentru vaduve". Dupa zece minute vei termina toata cartea si va deveni un bibelou extrem de chic in biblioteca ta de hipster prost care inca mai cumpara carti.

E o carte misto. Atat pot sa zic.

Daca vreti sa o cumparati, aici link.

Uitati si niste poze.

Cum sa scoti un best-seller

Am fost in weekend la Gaudeamus, pentru a participa la lansarea volumului "Poezii pentru vaduve", scos de Marcica Belearta la Herg Benet.

Asta a fost un compromis din partea mea, Herg Benet e cea mai hoaita editura din toata panoplia de edituri hoaite din Romania, dar Marcica e misto si, daca astia i-au editat cartea asta e, am trecut peste repulsia pe care mi-o provoaca Herg Benet. O sa scriu si despre volumul Marcicai (asa se face corect acordul, Voicescule!) dupa ce il citesc pe tot, pana atunci o sa spun cate ceva despre cum poti sa iti dai impresii ca esti editura relevanta care editeaza scriitori relevanti.

In primul rand se ia un  ̶m̶a̶s̶c̶a̶r̶i̶c̶i̶ director de editura care nu e in stare sa lege 5 cuvinte in 2 propozitii. Apoi ii dai o nevasta la fel de originala ca trendul emo, productiva ca Sandra Brown, talentata ca Laura Andresan si cu egoul unui Smeagle. Pe langa aduci toti bloggerii care se screm sa para scriitori (Lucian Mindruta, Petronela Rotar, Ana Barton, samd.) si le faci lansari mega promovare in social media ca sa creada gospodinele ca e un act de cultura sa iti faci poze cu maculatura astora si astepti sa vinzi. Teoretic ai o casa de editura, cu nume mari (bine, nu mai mari ca gusa sotiei  ̶m̶a̶s̶c̶a̶r̶i̶c̶i̶u̶l̶u̶i̶ directorului), care vinde! Numele alea mari de care am spus sunt deja bloggeri care stiu ca sunt A-listeri, piscotari imputiti care nu au pic de talent sau de coloana vertebrala, capabili sa-ti vanda si cele mai personale povesti sau cele mai false teorii, asa ca au un fan-base de oi incapabile de discernamant care le vor aplauda fetid ineptiile debitate sub titlul de "romane", maculatura lipsita de valoare literara oferita intre coperti colorate, kitschoase, fix pe placul cocalarilor care nu urmaresc WowBiz.

Apoi prinzi si tu un locsor aglomerat la un targ de carte, iti prezinti editura, vinzi niste carti si faci top dupa ele fara sa dai cifre si gata, esti vedeta. Mai ales ca ai standul de carte mai mic decat taraba de mici de la capatul parcarii si in poze se va vedea ditamai aglomeratia. Probabil ca  ̶m̶a̶s̶c̶a̶r̶i̶c̶i̶u̶l directorul care-si pompeaza best-sellere in nevasta va declara multumit ca are o afacere de succes, pula mea, nu neg asta. Insa are si pretentia ca e act de cultura ce face si asta e de cacat.

*Disclaimer: a fost aruncata pastila cum ca eu am fost refuzat de Herg Benet si d-aia sunt hater la adresa editurii si a scriitorilor editurii. Nu am trimis vreodata un singur text la Herg Benet cu intentia de a fi publicat de catre ei, din simplul motiv ca 90% dintre scriitorii Herg Benet sunt bloggeri prosti si nu vreau sa stau in compania lor. De asemenea, nu am futut-o niciodata pe Cristina Nemerovschi. 

Dictionar de blogging: de la A-lister la piscotar

Cred ca aveam vreo 15-16 ani, poate chiar 17, pula mea, cand am citit intr-un FHM ca nu-stiu-ce blog este un blog foarte smecher, asa ca imediat ce am prins o conexiune la internet am intrat pe el. A fost prima interactiune cu zona asta de internet si nu a fost deloc neplacuta, din contra. Am descoperit ca in spatele unor domenii gratis (weblog, wordpress, blogspot) stau oameni care discuta teme de interes general, deseori filtrate prin prisma propriilor experiente, formand o adevarata comunitate bazata pe schimbul de informatie si analiza acesteia sub cele mai felurite aspecte. Existau bloggeri politici, culinari, sportivi, scriitori, insa din punctul meu de vedere toti erau filosofi, ganditori. Bineinteles ca existau si prosti si antipatici, insa prostii aveau tagma lor de care restul radea in barba in timp ce le explica inca o data de ce USL e penibil incercand sa il dea jos pe Basescu. Sau orice altceva. Existau discutii aprinse, atitudini arogante si pozitii de autosuficienta, insa totdeauna exista o limita - oamenii acceptau ca nu pot schimba perceptia celuilalt asupra problemei discutate si rar de tot vedeai giboni care iti retezau dreptul la exprimare. De obicei gibonii mentionati erau A-listerii, bloggerii care aveau atat de mult trafic incat puteau face bani din ad-sense sau vanzare de reclame. Bloggeri care captau atentia pulimii in timp ce greii blogosferei radeau in barba "ala face bani din blog, ce ratat!". Pentru ca bloggingul era vazut ca o pasiune, nu ca o sursa de bani. Pentru ca bloggerii erau bloggeri si nu se credeau jurnalisti, ci stiu ca sunt doar analisti si observatori. Pentru ca totusi aroganta avea limite si parca toata lumea stia ce e ala bun simt. 

Apoi si-au dat seama publicitarii cu diplome fabricate pe bancile studiourilor de videochat ca bloggingul poate fi o nisa a publicitatii foarte productiva. Si au aparut advertorialele. Tot mai multe articole de pe blogurile mioritice nu mai erau articole, ci reclame de-a dreptul teleshopping. Oamenii care nu faceau limita dintre pasiune si ocupatie au inceput sa investeasca in bloguri. Hai un domeniu, hai un host mai bun, hai o adresa de email si deja trebuiau sa amortizeze cumva golurile din buzunar. A-listerii erau smecheri, deja aveau domeniu propriu si incepusera sa scrie si prin presa. Astia micii se pizdeau prin "concursuri de blogging" cu nume fanteziste in care 20 de branduri le cereau 500 de advertoriale in 4 saptamani pentru cateva produse amarate. Deja nu mai existau grei in blogging, nisa de mijloc se disipase in social media unde e mai la indemana comunicarea, A-listerii erau in presa scrisa, la tv, in social media si pe blog in acelasi timp, iar bloggerii de advertoriale incercau sa devina si ei relevanti.

Problema nu este problema decat din prisma faptului ca bloggingul a devenit meserie intre timp, nu mai este o simpla pasiune. La fel cum gamingul a devenit sport, nu mai e doar o metoda de relaxare. Si cand esti platit, fie si cu o maslina, pentru ceva produs de tine incepi sa te minti ca tu esti acel produs. Si astfel a disparut bariera dintre viata sociala si social media, dintre blogger si blog, dintre producator si produs. Practic, pestii au devenit curve si s-au convins ca le place sa se futa, dar adora cand sunt platiti pentru asta. 

Asa se face ca acum aproape orice blog este o extensie a unui trust de presa sau a unei agentii de publicitate (la fel cum si alea doua sunt de obicei mana in mana). Orice blogger incearca sa iti vanda o carte scrisa de bloggerul respectiv, o emisiune la care lucreaza ala, o masca de par pe care o foloseste bloggerul, un voucher de reducere de black friday sau orice cacat gaseste bloggerul respectiv de vandut. Care blogger spune blogger mandru, cu emfaza, de parca ar spune doctor in drept si psihologie, scriitor, filosof si jurnalist in acelasi timp, nu de parca ar spune parerist. Toti analfabetii puerili platiti cu doua scovergi pentru articole proaste se cred maestrii ai cuvantului, sensei ai literaturii si detinatori ai adevarului suprem, uitand ca-s doar niste milogi incapabili de a produce bani altcumva. Si lucrul asta degradeaza calitatea cuvantului. Tocmai d-aia principala replica pe care o primesti cand ii spui unuia ca scrie prost, gresit, gandeste alterat sau pur si simplu e fals o sa fie "da ce, ba, ma platesti tu sa scriu?". Si cand vei primi replica asta vei stii ca nu exista A-lister sau piscotar, ambele tipare fiind doua perspective asupra aceleiasi masti. Masca parvenitului care se crede mare manipulator. 

Exista totusi exceptii, oameni care inca nu si-au vandut scriitura pe un piscot. Si aia sunt ultimii bloggeri. Sau primii, depinde cum vrei tu sa privesti.

N-am plecat, dar ma intorc

Aveam nevoie de o gura de aer. Un cuvant care sa nu imi para artificial, sa nu fie produsul unei masti sociale, sa nu incerce sa-mi vanda spatiu publicitar intre doua idei obosite, sa nu vrea sa ma invete ca e in regula sa fut pitipoance proaste sub senzatia ca aia e filosofie de viata, sa nu fie angajatul vreunui partid politic sau pur si simplu sa suga pula online pentru atentia gloatei.

Putea sa fie oricine, personalitate publica asumata sau ilustru anonim, nu-mi pasa. Important era sa fie acel cuvant, fix ACELCUVANT. Ingrijit, amuzant, stapan pe sine si pe logica sa, nevandut vreunei ideologii, in cautarea unui sens fara a parcurce un drum haotic intre intentie si actiune, uneori de o seriozitate care sa ma faca sa ma indoiesc de propriul meu argument, alteori de o absurditate atat de atipica incat sa ma faca sa ma indoiesc de propria mea realitate, autentic.

Si l-am gasit. Acum sase ani jumate am pornit blogul asta, cu scopul de a avea unde sa-mi vars poeziile si proza. Intre timp s-a dus pe pula, supus etapelor de schimbare prin care a trecut si el, alaturi de mine si de cuvantul meu de-a lungul anilor. De la pustan de aproape 19 ani, la asta care-s acum. Acum il repornesc cu scopul declarat de a-l face acel cuvant pe care il cautam.

Eram tot timpul aici, dar taceam. Asteptam momentul potrivit.