Din când în când îmi vine-n gând că mă scufund și mă afund la infinit într-un neant fără sfârșit și urlu strig da nu m-aud Acum io-s în vertij și nu mă laud că mi-am pierdut dinții din gură Io am mușcat din adevăr cu ură nu am vrut masca de iluzii Mi-am dat la pix cu sete prin perfuzii am primit sânge nou Mi-am șlefuit ideile într-un vocabular lingou și-am ars-o arogant și egoist Un pueril imberb teribilist mi-a dat cu pumnu-n cap realitatea ca un pugilist Și când am început să cad toți m-au văzut dar nu m-au auzit nu mă aud de fel Și mă scufund în văzul lor într-un mine distrugător le spun cuvinte ca un puzzle alambicat înspre un viitor trecut de-atâtea ori prin văzul lor mă sinucid nemuritor

despre:

marți, 25 aprilie 2017

Dumnezeu nu vine când ai tu nevoie

... nici cand am eu. Vine cand vrea muschiul lui.
Daca ne luam dupa biblie, Dumnezeu s-a aratat lui Moise cand poporul avea nevoie de dumnezeu, nu cand Moise avea nevoie de dumnezeu.
La fel, Iisus si-a inceput misiunea cand poporul avea nevoie, nu cand Petru sau Pavel sau Iuda aveau nevoie. Dar nu istoria religiilor vreau eu sa o discut. Aia e treaba lui Eliade. Eu ma refer la dobitocii care il folosesc pe Dumnezeu asta ca pretext pentru a se eschiva de responsabilitati. 

Nu am job, las ca da Dumnezeu si gasesc si eu ceva ok candva.
Nu mi-a dat Dumnezeu si mie o fata calumea pana acum.
Daca da Dumnezeu sa castig la loto.

Ba, da mai lasa-ma-n pula mea cu atitudinea asta, ca nici in filme nu vine Superman sa iti schimbe tie becurile arse. Pune mana si munceste, orice, spala-te, nu mai umbla cu parasute, spala-te, munceste, invata sa vorbesti, nu mai astepta sa faca Dumnezeu treaba pentru tine. Ca nu vine el cand mor copii de foame, apoi cand un adult isi pune speranta in el ca-ntr-o agentie de recrutare si/sau matrimoniale.
Si, de fapt, nici macar nu ma deranjeaza persoanele religioase care au o astfel de atitudine, ca inteleg resemnarea care vine odata cu credinta ca tot scopul vietii e sa multumim un dumnezeu pretentios. Problema intervine cand auzi cacaturi d-astea demotivationale de la oameni despre care stii ca au la fel de multa religiozitate in ei pe cata onestitate are Dragnea.

Ba, dumnezeu vine cand societatea are nevoie de el. Vine sub forma filosofiilor care unesc grupuri dandu-le acelasi scop. Dumnezeu a venit cand evreii au avut nevoie de un Rai in care sa nu fie abuzati dupa moarte de egipteni. A venit cand evreii au avut nevoie de un conducator care sa condamne ocupatia romana si administratia corupta care asuprea poporul la adapostul armatei romane. A mai venit el de cateva ori, cand regina Marii Britanii nu a mai vrut sa danseze dupa cum ii dicta Spania sau cand i s-a parut lu Luther ca da prea multi bani catre Vatican si, nu in ultimul rand, cand englezii nu au mai vrut conducere britanica in colonia pe care o stim acum ca fiind USA.

Dumnezeu nu vine cand am io nevoie, sau cand ai tu. Dumnezeu vine cand societatea are nevoie de el, si ia nume si forme diferite, de cele mai multe ori date de cei care castiga razboiul. Ca dumnezeu e filosofie, nu magician, si, la fel cum filosofia nu iti da de foame, nici dumnezeu nu iti baga in sac, da-ti umple capul cu idei care, daca stii sa le folosesti, iti pot baga si in sac, iti pot potoli si foamea. Si asta inseamna ca o sa iti dea dumnezeu un job ok candva dupa ce capeti experienta la cateva joburi naspa, da daca o sa freci pula si o sa-l invoci ca pe Alladin o sa-ti dea muie. Ca m-am si enervat.