Imparatia mustelor

Prin urbea in care ne traim zilele pute grav a cacat de musca. S-a asternut ca o mazga anonima, evoluand incet dar sigur intr-un strat gros de putoare. Fericitii o gusta din plin, imbuibandu-se pana la refuz cu fecale. Cine refuza sa consume cacatul de musca este decazut din statutul de persoana, trecut pe ajutor social si obligat sa voteze PSD.

Asa imi inchipui o replica la Viata pe un peron, dar cui ii pasa ce-mi inchipui eu? Nici medicii care-mi umplu scrisorile medicale de cuvinte greu de inteles si diagnostice incerte nu au rabdare sa ma asculte. Ma ascult singur si imi dau verdict: ai fost tot timpul nebun, abia acum ti-ai dat seama.
In imparatia mustelor in care traiesc trebuie sa respir ferit, sa nu deranjez vreun muscoi inveninat, ca imediat ma trezesc naclait din cap pana in picioare cu citatii si citate aiuristice despre cat de prost e omul cand nu isi vede de ranitii lui si se apuca sa ii ajute pe ai altuia.
Exagerez, evident, cum fac tot timpul. Exagerez pentru ca abia incep sa respir dupa indelungi sfartecari in incercarea de a fi om cu mustele. Nu ai cum. Ipocrite, ti se caca fix in borcanul cu gem pe care l-ai lasat deschis pentru ele.

Tanar, am trait prea mult si am dat de prea multe ori cu capul de prag pana acum. Incotro ma indrept cu asa graba? In ce directie o sa mai ricosez si dupa pumnul asta in plex? Oricum le stiu dinainte toate argumentele de cacat prin care vor sa ma convinga ca doar eu sunt de vina pentru incapacitatea lor de a iesi din tipar si cliseu, de ce m-as complica?
Oh, dar te lamentezi asa mult! Nu e totul despre tine, egoistule. imi rasuna o voce in cap.
Asa e. Nu e totul despre mine. Uneori e despre cum invat ca inca mai am de invatat cand vine vorba de depistat parazitii care vor incerca sa ma futa. Uneori e despre cum invat ca am avut dreptate si totusi am fost slab si nu am ridicat scuturile la timp.
Legendele Olimpului, pana si Achile si-a luat-o in barba. Pardon, calcai. Ca asa ataca mustele, pe la spate, cand esti lipsit de discernamant intr-un spital de psihiatrie, folosind ca scut uman sange din sangele tau.

Riposta? As fi prea prost sa mai ripostez din pozitia asta. Pana la urma ajungem tot la Viata pe un peron, in care urletele din spatele mastilor de sticla se transforma in urlete din spatele monitoarelor LCD full HD.
Asta pentru ca oricat ar vrea mustele sa ma vada umil si docil ca un caine, io nu-s vreun Josef K. Eu pun picioarele pe pamant si trasez alte povesti in urma bocancilor mei. Povesti in care poate manca oricine orice cacat vrea, mie nu-mi pasa, sunt tanar, am trait mult si inca mai am de trait.

Inca mult si inca frumos, ca cel mai iubit dintre pamanteni.