Si-n a noua zi, dupa ce n-a mai zis nimic, s-a apucat sa vorbeasca. Nu stia nimeni ce vrea, nici el exact. Nega credinta, crezand ca vede perspective. Adopta clisee si le nega utilitatea dupa ce se pierdea in ele. Bolnav de el, ura partea bolnava, desi era constient ca starea de sanatate generala e degradata si degenerata. Ura apartenenta la o generatie cu valori diferite de ale lui si isi constientiza duplicitatea. Daca ar fi pus mana pe o arma probabil ar fi ascuns-o in sertarul de langa pat si nu ar fi pus mana pe ea in viata lui, imaginandu-si ca duce o viata de proscris. Era un roman prost scris, imaginat de o minte plictisita intre doua cafele de la automat si cateva episoade din Vikingii. Bun serial, excelent realizat, dar al dracului de prost si inutil ca entertainment. Daca ar fi gasit curaj sa se sinucida, ar fi facut-o doar din dorinta de a fauri senzational din banal si perspective acolo unde nu exista. Insa era convins ca nu exista perspectiva lipsita de sens.
Dupa ce n-a mai zis nimic a adoptat banalul ca mod de expunere senzationala, a mancat trei mese pe zi si a baut minim doi litri de apa, a evitat grasimile si nu s-a abtinut de la cartofii prajiti de la McDonalds. A devenit cliseu in puzzle-ul cliseelor, contribuind la marele cliseu al nimicului, Viata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu